Popular Products

Recent Products

Ca să fii ziarist, trebuie să poti! - Doru Dinu Glavan Biologie, filosofie si poezie cu savantul Denis Buican Asasinarea lui Eminescu...

Trezeste-te Gheorghe, trezeste-te Ioane

Trezeste-te Gheorghe, trezeste-te Ioane

8 10 99
Cezar Ivănescu, Poeta Magnus
De la Legiunea Străină la Arcul de Triumf - Catalin Berenghi

 Celălalt stat Văd extrem de multă lume confuză în faţa a ceea ce generic este numit „stat paralel” sau „stat subteran”. În timp ce un...

Celălalt stat: „Deep state”, statul paralel sau statul subteran

Celălalt stat: „Deep state”, statul paralel sau statul subteran

8 10 99

                                        […]

 Celălalt stat

Văd extrem de multă lume confuză în faţa a ceea ce generic este numit „stat paralel” sau „stat subteran”. În timp ce unii – din naivitate sau ticăloşie – îi neagă existenţa, alţii se simt exasperaţi, sufocaţi de el, astfel încât uneori realmente simt nevoia să urle. Care să fie adevărul? În ce tabără ar trebui să ne situăm?
În cele ce urmează mi-am propus să tragem puţin perdeaua pentru a vedea cum funcţionează cu adevărat lumea. E o întreprindere destul de complicată şi, mai ales, controversată. Ştiu că ceea ce veţi citi în continuare este extrem de greu de digerat, în special din cauza unei viziuni deformate impuse brutal majorităţii populaţiei. Însă, puterea de a face saltul înapoi peste Styx este cea care face diferenţa dintre morţi şi vii, inocenţi cu ochii legaţi şi clarvăzători, înlănţuiţi şi liberi, ș.a.m.d.
Voi porni de la simpla noţiune de suveranitate. Cum bine se ştie, suveranitatea este capacitatea unui stat de a se autodetermina. În lumea de azi, ca şi în istorie, lucrurile sunt extrem de simplu de tranşat: există naţiuni suverane, capabile de autodeterminare totală, şi celelalte, aflate într-o relaţie de vasalitate faţă de primele. În ciuda a ceea ce aţi putea crede, în ziua de azi există doar câteva state care sunt cu adevărat suverane, restul depinzând într-o măsură mai mică sau mai mare de câteva dintre aceste state. Printre statele cu adevărat suverane avem: SUA, Regatul Unit, Israelul şi Iranul. Atenţie, nu am adăugat aici nici Rusia şi nici China din cauza unor elemente care depăşesc spaţiul şi intenţiile articolului de faţă. Ceea ce ar trebui să constataţi este faptul că majoritatea statelor suverane prezentate au democraţia occidentală ca bază a sistemului lor politic.
În teorie, democraţia este forma cea mai înaltă de guvernare, care asigură exprimarea tuturor vocilor din popor. Totul funcţionează perfect, însă la nivel absolut teoretic. La modul practic, aşa-zisa „democraţie occidentală” funcţionează pe baza unei scheme triunghiulare (atenţie, în cele ce urmează mă refer la democraţiile statelor suverane): trei categorii aranjate în mod piramidal, aflate, fiecare dintre ele, într-o relaţie strictă de subordonare faţă de cea de deasupra. La bază avem ceea ce numim „masa ineptă”, adică noi, cetăţenii. La baza societăţii, iar percepţia ei asupra statului este una absolut deformată. De la acest nivel statul este văzut ca o entitate tot triunghiulară, compusă din puterile legislativă, executivă şi judecătorească, aflate pe picior de egalitate, într-un echilibru despre a cărui stabilitate nu-şi pune nimeni nicio întrebare. De la nivelul de bază, singurul element care „transpiră” este „structura oficială a statului”, acel incredibil şi ireal echilibru pe care tocmai vi l-am descris şi pe care-l ştiţi din viaţa de zi cu zi. Nivelul cel mai de sus rămâne strict necunoscut bazei, fiind catalogat în media şi în comunicările oficiale drept „teorie a conspiraţiei”.
Trecem la nivelul următor, cel căruia îi vom spune „al statului conducător”. Acest nivel este împărţit, la rândul său, în două categorii: prima include o clasă extrem de mare de indivizi pe care-o vom numi cea a „idealiştilor” şi o clasă ceva mai mică, a „insiderilor”. Clasa „idealiştilor” cuprinde politicienii mărunţi (de la lipitorii de afişe, consilieri locali, primari, parlamentari) sau cei situaţi la nivel de bază în diversele instituţii ale statului (judecători, diverşi procurori, salariaţi de la baza serviciilor secrete s.a.m.d.). De cele mai multe ori, cei din această clasă au o carieră destul de strict plafonată şi, în extrem de rare cazuri, reuşesc să treacă peste „neajunsurile” apartenenţei la clasa idealiştilor şi, automat, să intre în zona rarefiată a puterii. Din punct de vedere al percepţiei, majoritatea covârşitoare a celor care fac parte din această categorie percepe statul la fel ca şi „masa ineptă”. Jumătatea superioară, „insiderii”, sunt cei pe care-i vedeţi cocoţaţi în posturi cheie. Ei sunt perfect conştienţi de existenţa „nivelului superior”, dar, cu toate acestea, nu au un contact direct cu el, ci, prin ceea ce am putea numi „pârghii”. Elementul esenţial de înţeles este acela că nivelul cel mai de sus al piramidei nu interacţionează direct cu nimeni, ci doar prin intermediul pârghiilor. N-o să povestesc aici despre eşalonul superior al puterii („eşalonul conducător”), deoarece timpul şi spaţiul nu-mi permit acest lucru.
Ceea ce trebuie înţeles în funcţionarea „statului democratic” suveran este faptul că, în spatele aparenţelor teoretice, modul de luare a deciziilor este unul care n-are de-a face cu şabloane precum „democraţia”, „decizia poporului” ș.a.m.d. Chestiunea e foarte dibaci mascată. Prima chestie fraudulentă este dată de faptul că un ales nu are un mandat imperativ, adică odată ales nu e obligat să se ţină de promisiunile din campania electorală. E un element căruia i-am putea spune „secret ţinut la vedere”. Al doilea element este acela că, indiferent de determinarea unui individ „corect ales”, acesta, odată ajuns în „cămările puterii”, constată că este neputicincios, aflându-se în imposibilitatea de a pune în aplicare (presupunând că şi-ar dori) promisiunile din campanie care ar contrazice dorinţele eşalonului conducător. Probabil aici pare o fractură logică: de ce un individ sau un grup, după ce câştigă puterea, nu-şi poate impune voinţa? Pare ciudat, nu-i aşa? Doar după ce ai câştigat alegerile te afli la volan, ai toate butoanele la îndemână.
De fapt nu-i aşa. Dacă prin minune ai câştigat alegerile şi nu faci parte dintre insideri – adică dintre cei conştienţi de existenţa eşalonului conducător – vei constata cu stupoare că acţiunile tale se lovesc de ziduri de netrecut. În fapt nu te afli „la butoane”, ci în faţa unui panou cu false butoane, întrucât apăsarea unui buton nu declanşează acţiunea, ci atenţionează un oficial de rang inferior că vrei să iei o decizie. Punerea ei în aplicare depinde de voinţa acelui oficial de rang inferior.
Abia atunci constaţi că statul este de fapt o structură haotică, dominată de instituţii având autonomii inexplicabile, de ai căror şefi nu prea poţi să te atingi. Instituţii pe care nu le poţi influenţa deoarece aceasta se traduce într-un „atac la bazele democraţiei”. De asemenea, te confrunţi cu o violenţă, cu un stres insuportabil, elemente generate de presă şi de influencerii media. Nefiind unul dintre insideri, n-ai cum să înţelegi ceea ce se petrece şi devii confuz, deoarece structura care teoretic se află în subordinea ta e de necontrolat şi, mai mult, nu ţi se supune, ea conducând „de facto” întregul stat. Această structură invizibilă ochiului public (adică masei inepte şi idealiştilor) este de fapt ceea ce se numeşte „statul subteran” (deep state). Este reţeaua pârghiilor de putere, coordonate de eşalonul superior, şi care în perioadele de „criză” – adică atunci când „democraţia” aduce vreun idealist la putere – reacţionează haotic, transformând mandatul nefericitului idealist într-un dezastru, iar pe el într-un „duşman public”, urât de toată lumea din cauza imaginii dezastruoase pe care o are. Devenit victimă frustrată, nefericitul ori se autoînvinovăţeşte penibil, ori o sfârşeşte la spitalul de nebuni – sau prin apropiere – deoarece nu va înţelege niciodată ceea ce i s-a întâmplat.
În fapt, dacă vreţi să înţelegeţi care-i adevărata putere şi care sunt relaţiile de subordonare, nu trebuie să vă uitaţi niciodată la vârful puterii oficiale. Acolo sunt ori păpuşi telecomandate, ori, în rare cazuri, idealişti fără nicio şansă. Vreţi să înţelegeţi ce e puterea? Mergeţi pe fir să vedeţi de unde au venit cei din eşaloanele doi şi trei. Spre exemplu, v-aţi întrebat vreodată de unde a venit o nulitate precum Victoria Nuland? Cine-i ea, de unde-a apărut, cui i-a raportat şi, mai ales, „a cui a fost ea”? Ultima întrebare e de o importanţă colosală pentru fiecare dintre „necunoscuţii” de prin pârghiile neştiute ale puterii. Abia atunci când aveţi răspunsuri la aceste întrebări puteţi spune că înţelegeţi cât de cât bucătăria secretă a puterii dintr-un stat suveran. Şi-abia atunci vă deosebiţi fundamental de cei care cad în admiraţii tâmpe. Pe câţi dintre concetăţenii noştri nu i-aţi auzit lăudând „sistemul canadian”? Unii dintre ei chiar au emigrat acolo imaginându-şi că fac vreun mare rahat. Câţi dintre ei credeţi că au habar de faptul că, în realitate, Canada e o ţară, vorba lui Vanghelie, „pe persoană fizică”, fiind realmente stăpânită de vreo patru familii? Şi asta destul de transparent, fără mari eforturi de ascundere a realităţii. Doar că „nu se vorbeşte”. Şi cum s-ar putea vorbi atâta vreme cât familia lui taica Thompson deţine cam tot ce înseamnă media?
Poate vă întrebaţi, pe bună dreptate, ce-i cu statul ăsta subteran. De ce este el necesar în condiţiile în care cei din eşalonul de sus oricum conduc? Cu alte cuvinte, de ce n-o fac direct, fără a mai apela la un asemenea aparat imens? Răspunsul, desigur, e unul de-a dreptul banal: de ce-ar face-o? De ce să stai să-ţi baţi capul cu toate prostiile, în condiţiile în care o pot face alţii? Şi, mai ales, de ce să te expui şi nu-ţi vezi liniştit de viaţa şi puterea ta, de ce să nu te bucuri în discreţie de absolut tot ceea ce-ţi poate oferi lumea asta? Fără camere de luat vederi, fără prostovani care să te înghiontească, fără pic de deranj. Şi-ar mai fi ceva. Istoria demonstrează limpede că puterea erodează, că toţi marii puternici care s-au expus au sfârşit-o tragic. Nu trebuie să fii tu văcarul pentru a conduce gloata de vaci! E suficient să fii proprietarul fermei. Ca văcar poţi sfârşi împuns de vreun taur mai violent, dar ca proprietar nu faci altceva decât să culegi profitul. Turma se poate revolta împotriva văcarului (la nivel teoretic, deoarece atâta timp cât are furaje din belşug n-o va face!), dar niciodată împotriva proprietarului pentru că, pur şi simplu, nu-l cunoaşte.
Cred că elementele prezentate până acum sunt suficiente pentru a înţelege care-s raporturile de forţă şi cum arată în realitate lumea. Ceea ce trebuie să conştientizaţi este că acest model funcţionează strict în statele suverane. Vom trece mai departe pentru a înţelege cum funcţionează restul statelor? Sau, dacă vreţi ceva mai aplicat, cum funcţionăm noi ca ţară. Aici lucrurile sunt mult mai simple, deoarece entitatea superioară, adică cea a eşalonului conducător, este reprezentată de una sau mai multe pârghii aparţinând „statului senior”, sub a cărui vasalitate se află naţiunea respectivă.
La preluarea puterii de către „statul senior”, elita conducătoare locală este decapitată, târâtă prin puşcării, terfelită şi ostracizată. În locul ei se instaurează un sistem de stat subteran, exact după modelul celui din naţiunile suverane, care însă este total subordonat unei pârghii din „statul senior”. Există un sistem extrem de bine pus la punct în ceea ce priveşte coordonarea şi interacţiunile cu acest tip de state. Spre exemplu, distrugerea elitei locale este mascată de lupta împotriva corupţiei. De ce se întâmplă aşa? Pentru că e cel mai simplu: cetăţeanului trebuie să i se livreze un vinovat pentru frustrările sale şi cine-i cel mai potrivit dacă nu „îmbuibatul” care se află în sferele puterii, fie că e vorba de politică sau business? În momentul în care lupta e terminată, iar structurile statului subteran sunt definitivate şi subordonate pârghiei din „statul senior”, în naţiunea vasală se reinstaurează liniştea, „corectitudinea”, iar lucrurile funcţionează la fel de lin şi de anost ca şi-n „naţiunea senior”. Masa ineptă şi idealiştii încearcă să schimbe radical lucrurile, în timp ce insiderii conduc astfel încât „pârghia de sus” să nu fie nemulţumită. Dacă printr-o minune unul sau mai mulţi idealişti reuşesc să cucerească puterea prin forme legale, vor fi îngenuncheaţi iremediabil de legile „statului democratic”, de diversele „instituţii”, care brusc îşi găsesc justificări pentru intervenţii în forţă bazate pe legi despre care nimeni nu ştia nimic până atunci. Toate aceste pârghii ale statului subteran lucrează într-o coordonare suspectă, trădând comanda unică aflată absolut în cu totul altă parte decât în locul care, din punct de vedere teoretic, ar fi trebuit să se afle.

Realitatea este că, dintr-o asemenea chingă nu se poate scăpa prin mijloace „legale”, în măsura în care legal înseamnă prin căile „democraţiei”, adică vot, Parlament, etc. E practic imposibil, sistemul livrând un număr imens de păpuşi teleghidate gata să preia şi să deturneze orice fel de mesaj. Sistemul a fost şlefuit în decursul timpului bazându-se pe eşecurile înregistrate de diversele metode de conducere. Poate cel mai răsunător eşec a fost cel din Iran, unde un dictator tembel – şahul de-atunci – a reuşit să-şi pună în cap întreaga ţară care, printr-o revoluţie islamică (culmea, cu substrat real democratic!) a reuşit o răsturnare spactaculoasă şi, în paralel cu aceasta, restabilirea suveranităţii ţării.
O altă evadare spectaculoasă, înainte de aceasta, a fost aceea a Rusiei Sovietice. După ce coada de topor Lenin condusese cu mână de fier destinul URSS, înainte de moarte a transmis grupului său de insideri ordinul de a-l împiedica pe Stalin să preia puterea. Stalin însă era o nucă prea tare şi s-a dovedit imposibil de deturnat. În prima fază după preluarea puterii s-a lovit de „statul subteran” instituit de Ulianov şi cozile lui de topor, dar, întrucât conducerea era puternic centralizată, a început epurările, disperat fiind de amploarea tălpilor care i se puneau. Fiind om dintr-o bucată, nu s-a mai încurcat cu „fiţe democratice” şi a instituit, într-un profund spirit rusesc catalizat de instinctele mafiei gruzine, legea „puşcăriei obligatorii” şi a glontelui în ceafă. Abia mai târziu, la interogatoriul lui Rakovsky, pare că a înţeles ceva mai bine lumea în care se mişca, dar a continuat în spirit independent, ţinând totuşi cont de „sugestiile” care-i veneau din afară.
Analizând accidentele istoriei recente, putem constata un element interesant. Recâştigările de suveranitate, chiar dacă au ca efect izolarea sau înlăturarea statului subteran, sunt de scurtă durată. Întrucât asumarea de către „revoluţionari” a puterii se face în mod transparent, „mânia populară” – inevitabilă în condiţiile perpetuării aceleiaşi puteri – se răsfrânge asupra celor care şi-au asumat transparent conducerea şi resuveranizarea statului. De obicei, în asemenea situaţii, într-una sau două generaţii, statul subteran se reinstaurează pe fondul creşterii nemulţumirilor şi al efectului nefast al unor acţiuni externe violente (gen sancţiuni economice, samd) cu scopul de a inflama spiritele. Este, dacă vreţi, situaţia pe care o puteţi observa în Venezuela, unde, după moartea lui Chavez, puterea concentrată în jurul lui Maduro dă semne clare de oboseală şi care, cel mai probabil, va capota.
În ceea ce priveşte Rusia, statutul suveranităţii sale este incert. După Stalin, uşor, uşor structurile statului subteran s-au reconectat la tătuci, apogeul fiind atins în momentul în care Gorbaciov, el însuşi aflat sub control englez, a semnat capitularea URSS. De-atunci Rusia a trecut printr-un proces accentuat de disoluţie care ar fi trebuit să culmineze cu decimarea lui Elţîn şi a familiei sale. Procesul a fost întrerupt brutal de către Putin şi de-atunci Rusia a limitat programatic efectele devastatoare ale statului subteran. Însă, în lipsa unui plan clar de succesiune şi a unei structuri superioare de putere, Rusia este în acest moment similară unei societăţi medievale încercând să ţină piept unei structuri mult mai rafinate şi infinit mai influentă propagandistic.
Rezultă limpede pentru oricine că desfiinţarea statului subteran este o simplă iluzie în condiţiile în care aceasta nu vine la pachet cu un nou model de stat. A desfiinţa statul paralel e cumva similar tăierii părului sau a unghiilor unui monstru. Mai devreme sau mai târziu ele vor creşte, iar monstru îşi va regăsi forţa. Aşadar, nu desfiinţarea statului subteran trebuie să fie ţinta, ci uciderea adevăratului monstru, adică a statului superior, la pachet cu impunerea unui alt model. Altfel, orice propunere nu rămâne decât o simplă utopie un idealism facil de demontat de actuala schemă de conducere şi coordonare.
Înainte de a încheia, vă atenţionez asupra faptului că acest material va avea o existenţă cât se poate de volatilă. Îl voi lăsa doar trei zile pe facebook şi cinci pe blogul propriu. După această perioadă voi şterge articolul, astfel încât, doar în această perioadă veţi avea acces la el. Dacă vreţi să-l păstraţi sau să-l daţi mai departe îl puteţi copia fără nicio restricţie.
                                                                                            Dan DIACONU
Sursa: Trenduri economice

TGTI - 2016.09.01- Ce urmeaza dupa Uniunea Europeana?

TGTI - 2016.09.01- Ce urmeaza dupa Uniunea Europeana?

8 10 99

TGTI - 2016.04.21 - U.E. intre ideal si agonie

TGTI - 2016.04.21 - U.E. intre ideal si agonie

8 10 99

AA - Viata impersonala.pdf Adamus Saint-Germain - Maestri in Noua Energie.pdf Alexandra David-Neel - In tara banditilor gentilomi.pdf Ali...

Spiritualitate DejaVu

Spiritualitate DejaVu

8 10 99
AA - Viata impersonala.pdf
Adamus Saint-Germain - Maestri in Noua Energie.pdf
Alexandra David-Neel - In tara banditilor gentilomi.pdf
Alice Bailey - Tratat de meditatie.pdf 
Alphonse Goettman, Rachel Goettmann - Rugaciunea lui Iisus. Rugaciunea Inimii.pdf
Amit Goswami - Fizica sufletului.pdf 

DESCARCA

Vadim Zeland - [Transurfingul realitatii] 1- Spatiul variantelor

Vadim Zeland - [Transurfingul realitatii] 1- Spatiul variantelor

8 10 99
DESCARCA

Descarca PDF

Don Miguel Ruiz - Al cincilea legamant

Don Miguel Ruiz - Al cincilea legamant

8 10 99

Descarca PDF

Cuvantul nu este doar un sunet sau un simbol scris. Cuvantul este o forta; este puterea care o avem de a ne exprima si de a comunica, de a...

Don Miguel Ruiz - Cele Patru Legaminte

Don Miguel Ruiz - Cele Patru Legaminte

8 10 99
Cuvantul nu este doar un sunet sau un simbol scris. Cuvantul este o forta; este puterea care o avem de a ne exprima si de a comunica, de a gandi si de a crea evenimentele din viata noastra. Singur omul poate vorbi. Ce alt animal de pe planeta poate vorbi? Cuvantul este cea mai puternica unealta pe care o are omul; este unealta magiei. Dar, la fel ca si o spada cu doua taisuri, cuvantul nostru poate crea cel mai frumos vis, dar poate si sa distruga tot ce exista in jurul nostru. Un tais al sabiei il constituie asa dar folosirea gresita a cuvantului, ceea care creeaza iadul pe pamant. Celalalt tais il constituie impecabilitatea cuvantului, care creeaza doar frumusete, iubire si raiul pe pamant. In functie de modul in care este folosit, cuvantul ne poate elibera, sau ne poate inlantui mai mult decat ne inchipuim. Intreaga magie de care dispunem se bazeaza pe cuvintele noastre. Cuvantul nostru este magie pura, iar folosirea lui gresita este magie neagra. Cuvantul este atat de puternic incat un simplu cuvant poate schimba o viata sau poate distruge vietile a milioane de oameni. Cu cativa ani in urma un om din Germania a manipulat prin folosirea cuvantului unul din cele mai inteligente popoare din lume. El i-a condus pe germani in iadul razboiului prin simpla folosire a cuvantului. I-a convins sa comita cele mai atroce acte de violenta. A activat frica oamenilor doar prin puterea cuvantului, iar rezultatul au fost crimele si un razboi mondial. Oamenii din intreaga lume au inceput sa ii distruga pe ceilalti oameni deoarece le era frica unul de celalalt. Cuvantul lui Hitler, bazat pe convingeri si compromisuri generatoare de frica, va ramane pentru totdeauna in istorie. [...]

 Descarca PDF

Descarca PDF

Don Miguel Ruiz - Arta de a iubi

Don Miguel Ruiz - Arta de a iubi

8 10 99

Descarca PDF

Descarca PDF

Debbie Ford - Secretul Umbrei

Debbie Ford - Secretul Umbrei

8 10 99

Descarca PDF

Descarca PDF

Debbie Ford - Partea intunecata a cautatorilor de lumina

Debbie Ford - Partea intunecata a cautatorilor de lumina

8 10 99

Descarca PDF

Descarca PDF

Charles F. Haanel - Sistemul Maestrului

Charles F. Haanel - Sistemul Maestrului

8 10 99

Descarca PDF

Descarca PDF

Charles F. Haanel - Cheia Universala

Charles F. Haanel - Cheia Universala

8 10 99

Descarca PDF

Descarca PDF

Eckhart Tolle - Linistea vorbeste

Eckhart Tolle - Linistea vorbeste

8 10 99

Descarca PDF

Descarca PDF

Eckhart Tolle - Puterea Prezentului - Ghid practic

Eckhart Tolle - Puterea Prezentului - Ghid practic

8 10 99

Descarca PDF


Download PDF

Anthony de Mello - Constienta - Capcanele si sansele realitatii

Anthony de Mello - Constienta - Capcanele si sansele realitatii

8 10 99

Download PDF

Într-o lume tot mai însetată de cunoaştere spirituală, într-un secol în care căutarea de sine a îmbrăcat forme absolut inedite, iar bar...

Eckhart Tolle - Un Pamant nou

Eckhart Tolle - Un Pamant nou

8 10 99
Într-o lume tot mai însetată de cunoaştere spirituală, într-un secol în care căutarea de sine a îmbrăcat forme absolut inedite, iar barierele dintre religii par a începe să cadă datorită înţelegerii faptului că acelaşi unic adevăr le-a fundamentat pe toate, îndrumătorii spirituali sunt cu atât mai necesari şi bine-veniţi.
Fie că tălmăcesc mesajul iluminaţilor care au trăit cu secole în urmă, fie că îşi expun propria viziune asupra căilor ce trebuie urmate în lumea modernă, aportul lor la limpezirea înţelegerii aspectelor evoluţiei este unul esenţial.
„Scopul principal al cărţii nu este acela de a instaura noi credinţe şi nici acela de a încerca să vă convingă de ceva anume, ci de a înfăptui o schimbare în conştiinţa voastră, cu alte cuvinte, de a vă trezi.“
Eckhart TOLLE

Mesajul lui Eckhart Tolle este următorul: problema umanităţii este adânc  înrădăcinată în mintea însăşi. Sau, mai curând, în identifica...

Eckhart Tolle - Puterea prezentului

Eckhart Tolle - Puterea prezentului

8 10 99


Mesajul lui Eckhart Tolle este următorul: problema umanităţii este adânc  înrădăcinată în mintea însăşi. Sau, mai curând, în identificarea noastră greşită cu mintea.
Conştiinţa noastră labilă, tendinţa de a alege calea minimei rezistenţe, fără a conştientiza pe deplin momentul prezent, creează un gol. Iar mintea condiţionată de timp, care a fost construită pentru a fi un servitor util, compensează golul proclamându-se ea însăşi stăpână. Ca un fluture ce zboară din floare în floare, mintea retrăieşte experienţe trecute sau, proiectându-şi  propriul său film, anticipează ceea ce va urma! Rareori ne surprindem odihnindu-ne în adâncimea oceanică a momentului, aici şi acum. Pentru că aici — în Clipa de Acum — se află Sinele Adevărat, ascuns îndărătul corpului fizic, al emoţiilor schimbătoare şi al minţii flecăritoare.